100% Bonus de bun venit până la €300
PARIAZA

Ce înseamnă handicapul asiatic -/+ 1.25

Handicapul Asiatic, Pariuronline.tv

Foarte mulți dintre pariori se axează pe o anumită piață care în timp devine preferată lor. De cele mai multe ori, cazurile corespund cu parierea pe soliste sau goluri. Abaterea de la parierea obișnuită și mai ales neînțelegerea pieței pe care mizează, le poate aduce de multe ori pierderea pariului. Acesta este și cazul handicapului asiatic, pe care foarte mulți îl evită.

Confundat de multe ori cu handicapul european, cel asiatic se diferențiază de el destul de mult. Tocmai aceste diferențe aduc pierderea mizelor, neștiind să separe aceste două piețe de pariere. Pentru a le înțelege mai ușor, pariurionline.tv îți reamintește cum să diferențiezi handicapul asiatic de cel european, iar mai apoi vom discuta despre valoarea de mai sus, respectiv 1.25.

În primul rând este vorba întocmai despre valoarea acestuia. Handicapul european are valori întregi precum 1, 2, 3 și așa mai departe. Poziționat la partea opusă, handicapul asiatic nu are doar valori întregi, ci poate fi și 0.25, 0.75, 1.25, 1.75, 2.20 și așa mai departe. Diferența aceasta este cea mai vizibilă dintre cele două și cea care trebuie să îți atragă atenția cel mai mult pe ce ai pariat de fapt.

În al doilea rând este vorba de opțiunile pe care le ai. Handicapul european îți oferă posibilitatea de a miza pe 1, 2 sau X, în timp ce handicapul asiatic nu permite decât parierea pe 1 sau 2.

Nu în ultimul rând, vom discuta despre faptul că handicapul asiatic îți poate aduce miza înapoi integral sau parțial. Acest lucru nu este posibil la handicapul european unde situațiile sunt clare: pariul poate fi câștigător sau pierzător. În continuare, te vom ajuta să înțelegi handicapul asiatic de tip -/+ 1.25, cu câteva exemple clare.

 

Ce presupune handicapul asiatic -/+ 1.25

Probabil cel mai ușor îți este să înțelegi această piață de pariere presupunând că avem un meci concret precum Italia vs Spania. Într-un prim scenariu, mizăm 100 RON pe handicap asiatic de -1.25 în favoarea Italiei. Cota pentru această alegere o considerăm de 2.00. Astfel, pariul nostru poate avea una din următoarele deznodământuri:

  • Italia se impune la minim 2 goluri diferență, pariul este câștigător, iar pariorul va primi suma de 200 RON (100 RON x 2.00 = 200 RON)
  • Italia se impune la un singur gol diferență, 50 RON sunt rambursați în contul jucătorului, iar ceilalți 50 RON sunt pierduți
  • Partida de încheie la egalitate sau Spania se impune, pariul e declarat pierzător.

La polul opus, avem un pariu handicap asiatic +1.25 în favoarea ibericilor. Din nou, ne imaginăm aceeași miză de 100 RON, iar cota presupunem că este 2.50. Scenariile posibile ale pariului sunt la fel ca în cazul precedent, 3 la număr:

  • Spania se impune sau partida se încheie la egalitate, pariul e declarat câștigător, iar pariorul va primi suma de 250 RON (100 RON x 2.50 = 250 RON)
  • Italia își adjudecă victoria la un singur gol diferență, o jumătate din miză este returnată în contul jucătorului, iar cealaltă jumătate se înmulțește cu cota și rezultă un câștig
  • Italia câștigă la minim 2 goluri diferență, pariul e declarat pierzător.

Cu alte cuvinte, diferențele între handicapul european și cel asiatic sunt destul de clare și vizibile în ofertele caselor de pariuri. Trebuie totuși să fii foarte atent atunci când plasezi pariul. Pentru a nu crea confuzie între cele două tipuri și pentru a descoperi valorile ambelor piețe de pariuri, poți consulta ghidul de la pariurionline.tv pe această nișă.

 

Mai mult

Ce este handicapul Asiatic
Calculator handicap asiatic
Care este diferența dintre handicapul asiatic și cel european
Ce înseamnă handicapul asiatic 0.0
Ce înseamnă handicapul asiatic -/+ 0.25
Ce înseamnă handicapul asiatic +0.5 și -0.5
Ce înseamna handicapul asiatic -/+ 0.75
Ce înseamnă handicapul asiatic -/+ 1.0
Ce înseamnă handicapul asiatic -/+ 1.5
Ce înseamnă handicapul asiatic -/+ 1.75
Ce înseamnă handicapul asiatic -/+ 2.00
Ce înseamnă handicapul asiatic -/+ 2.25
Ce înseamnă handicapul asiatic -/+ 2.5

Autor
Oana Matu
Numele meu este Oana și lucrez ca și content writer & social media manager din anul 2015. Cu o experiență de peste 6 ani în domeniu, pe site-ul pariurionline.tv asigur partea de conținut din sfera pariurilor sportive.
Evaluarea articolului
-/5
0 voturi